Noi date cronologice referitoare la culturile Cernavodă I și Cucuteni obținute în urma cercetărilor arheologice de la Săveni (județul Ialomița)

Constantin Preoteasa, Florin Vlad, Adrian Bălășescu, Radu Coman
2020 Cercetări Arheologice  
Rezumat: Cercetările arheologice sistematice efectuate în situl pluristratificat de la Săveni -La Movile (județul Ialomița) au permis evidențierea, printre altele, a două niveluri de locuire eneolitice aparținând culturii Cernavodă I. În cuprinsul acestora, pe lângă inventarul obișnuit, au fost descoperite și șase fragmente ceramice cucuteniene, databile în etapa Cucuteni B 2 , ce reprezintă importuri în mediul cultural Cernavodă Ib. De asemenea, din cuprinsul a trei complexe arheologice
more » ... xul nr. 4, complexul nr. 5 și locuința nr. 1), aparținând celui de-al doilea nivel de locuire Cernavodă Ib (mai recent), au fost prelevate eșantioane de oase de animale ierbivore, care au fost analizate ulterior prin metoda radiocarbonului ( 14 C) la laboratorul din Poznan (Polonia), datele fiind apoi calibrate cu programul OxCal 4.2, dezvoltat de Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Cele trei date plasează locuirea Cernavodă Ib de la Săveni în intervalul 3700-3500 B.C. Astfel, informațiile de cronologie relativă și absolută confirmă sincronismul existent între etapa Cucuteni B 2 și faza Cernavodă Ib. De altfel, la finalul eneoliticului din spațiul carpato-danubiano-pontic, cultura Cernavodă I a evoluat mai ales în prima jumătate a mileniului IV î.H., fiind sincronă pentru o lungă perioadă de timp cu faza Cucuteni B. Menționăm faptul că în prezentul studiu au fost incluse toate datele radiocarbon ( 14 C) certe existente în prezent pentru faza Cucuteni B și cultura Cernavodă I, cele credibile fiind avute în vedere în analiza noastră cronologică.
doi:10.46535/ca.27.16 fatcat:xd4ihakqufg4hnilnarl7qq7ha