Philologica Jassyensia

Adina Vuković
2009 unpublished
1. Introducere Universul dramatic arrabalian este constituit pe principiul vaselor comunicante 1. De la o piesă la alta, structurile dramatice se repetă obsedant, iar polii conflictului 2 sunt feţe diferite ale aceloraşi personaje. "Personajele lui Arrabal-scrie Odette Aslan-seamănă unele cu altele; nu au nici vârstă, nici figură particulară. Ele sunt pe rând victime sau călăi («Aşa îi văd pe oameni, capabili de orice».-Arrabal), vorbesc precum copiii, cu o inocenţă arbitrar prelungită. Sunt,
more » ... acelaşi timp la marginea lumii adulte, dar şi lucizi de parcă ar fi trăit toate experienţele" 3. Observaţia lui Charles Mauron cu privire la teatrul lui Racine se aplică şi în cazul lui Arrabal: întreaga lui operă poate fi văzută ca "o partitură muzicală unică, derulând variaţiunile unei situaţii dramatice singulare" (Mauron 2001: 210). Caracterul constant al reţelelor asociative şi repetarea aceloraşi situaţii conflictuale ne conduc la ipoteza-emisă de Charles Mauron-că "aceste conflicte trebuie şi ele să fie permanente, interioare personalităţii scriitorului şi inerente structurii sale" (Mauron 2001: 194). În consecinţă, criticul francez propune 1 În fizică, vasele comunicante reprezintă două (sau mai multe) vase, unite între ele la bază printr-un tub de legătură, astfel încât un lichid turnat într-unul din vase trece şi în celelalte, ajungând în toate la acelaşi nivel. În analiza noastră, am recurs-inspirându-ne din fizică-la metafora critică vase comunicante întrucât am considerat că aceasta sintetizează specificul operei arrabaliene. 2 Marcă specifică a teatrului, conflictul dramatic este rezultatul ciocnirii forţelor antagonice ale dramei. Prin intermediul a două sau mai multor personaje, se creează tensiuni între viziuni diferite asupra lumii sau între atitudini faţă de aceeaşi situaţie. Conform teoriei clasice a textului dramatic, teatrul are ca scop prezentarea acţiunilor umane, urmărind evoluţia unei crize, punctul culminant al acesteia şi rezolvarea conflictului. 3 «Les personnages d'Arrabal se ressemblent tous ; ils n'ont pas d'âge, pas de visage particulier. Ils sont tour à tour victimes ou bourreaux ("Je vois les hommes comme ça, capables de tout".-Arrabal), ils parlent comme des enfants à l'innocence arbitrairement prolongée. Ils sont à la fois en marge du monde adulte, et lucides comme s'ils avaient vécu toutes les expériences. ("Chez Arrabal, vous êtes touché par la grâce d'une silhouette enfantine, l'enfant se retourne et vous découvrez un nain quadragénaire".-J. Lemarchand, «Figaro Littéraire», 23 juin 1966)». (Odette Aslan, în Jacquot [édit.] 1978: 313).
fatcat:juqtj2gd3zh2tm2p2srvjh52k4