Philologica Jassyensia

Corina Cristoreanu
2015 Anul XI, Nr   unpublished
Recenzii "Anuar de lingvistică şi istorie literară", t. LI (2011), număr special Lucrările Colocviului Internaţional Eugeniu Coşeriu -90 de ani de la naştere (Iaşi− − − −Bălţi, 27− − − −29 iulie 2011), coordonator: Eugen Munteanu, redactori: Luminiţa Botoşineanu, Doina Hreapcă, Ioana Repciuc, 2012, 448 p. La aniversarea a nouăzeci de ani de la naşterea lui Eugeniu Coşeriu, marele lingvist de origine română, membrii şcolii lingvistice ieşene, la iniţiativa profesorului Eugen Munteanu, au
more » ... unteanu, au realizat un volum aniversar, o carte care înglobează repere biografice, studii asupra doctrinei coşeriene şi ale aplicabilităţii acesteia în diferite domenii umane. Lucrare cu certă rezonanţă în rândul lingviştilor, acest număr special al "Anuarului..." conţine materialele rezultate în urma unui colocviu comemorativ organizat în 2011 la Iaşi şi Bălţi. Cartea cuprinde, într-o primă secţiune, mărturii importante ale celor care au avut onoarea şi privilegiul de a fi discipoli direcţi sau indirecţi ai profesorului de la Tübingen. Ca orice ediţie aniversară, alcătuitorii prezentului număr al "Anuarului..." se străduiesc să pună în lumină cât mai bine activitatea prodigioasă a marii personalităţi comemorate. Mulţi dintre autorii prezenţi în volum accentuează ideea necesităţii stringente de a pătrunde în sfera cognitivă universului gândirii coșeriene "întrucât aceasta are marea calitate de a facilita accesul la alte discipline; interpretarea este augumentată de o serie de elemente noi care permit analiza din perspective diferite. Remarcăm o dorinţă comună a multor contribuţii de a realiza o comunicare între discipline. Analiza operei lui Coşeriu nu se poate limita la o simplă lectură, ci trebuie privită dintr-o perspectivă activă şi unitară. Aceasta este una din ideile care se relevă mai ales la aceia care au avut dorinţa şi inspiraţia să vorbească despre marele lor maestru. Reunind nume de la diverse instituţii culturale, de la universităţi de prestigiu din ţară şi din străinătate, această colecţie de texte probează admiraţia, reverenţa şi consideraţia pentru cel care le-a orientat parcursul intelectual. Prefaţa, semnată de profesorul Eugen Munteanu, oferă o imagine de ansamblu actuală asupra doctrinei coșerine, insistându asupra teoriilor lansate de marele lingvist (tipurile de conţinut; clasificarea tripartită sistem-normă-vorbire; combaterea teoriei lui Jakobson cu privire la funcţia poetică). De reţinut ni se pare o judecată aforistic-metaforică a lui Eugen Munteanu: "La doctrine coserienne est née, comme Athène, jaillisant de la tête de Zeus, dejà adulte et armée!" (p. 8). Elocventa aserţiune se referă la un celebru studiu publicat de Coseriu în anul 1956 în limba spaniolă, studiu în care se aflau expuse succint liniile de forţă ale gândirii sale, dezvolatate ulterior. Volumul nu poate fi redus la o simplă colecţie de discursuri encomiastice pe care elevii şi urmaşii săi le scriu în memoria magistrului, ci se propune şi ca o colecţie substanţială de contribuţii, în care se înregistrează date din biografia marelui învăţat, care pot lumina viitoarea sa contribuţie la progresul lingvisticii. Nepoată a marelui lingvist, Eugenia Bojoga semnează şi ea în această cartea aniversară, accentuând asupra impactului avut de Coşeriu asupra studenţilor, care, afirmă autoarea, "trebuiau să raspundă cu da sau nu în faţă provocării destinului". De precizat sunt nume importante care îşi aduc obolul la realizarea acestei cărţi, printre aceştia numărându-se Rudolf Windish (Universitatea din Rostock, Germania, elev din prima generaţie a maestrului comemorat), Michela Russo, Teresa Proto (Université Paris 8), ca să menţionăm doar câteva nume dintr-o listă impresionantă. În sinteză, se poate afirma că această publicaţie urmăreşte trei planuri: un plan al biografiei lui Coşeriu, în care sunt aduse în discuţie aspecte legate de personalitatea acestuia văzută în ansamblul destinului său, un plan al analizei doctrinei lingvistice create, în raporturile acesteia cu discipolii săi, şi un al treilea plan, Recenzii 298 early stage when the foundations of this field had still to be set down may have saved our books from becoming soon outdated by being just part of a passing fashion" (p. xi). Care este cea mai potrivită definiție a memoriei culturale? În ce moduri funcționează această suprastructură, din culturile antice și până în societățile mediatice ale zilelor noastre? Cum își amintesc colectivitățile și cum își proiectează ele imaginea despre sine, în acest proces de actualizare a trecutului? Partea întâi a cărții lui Jan Assmann, subintitulată Bazele teoretice, se ocupă îndeaproape de aceste chestiuni, introducând în discuție mai multe concepte perechi, preluate din studiile de filosofie a culturii ale unor Maurice Halbwachs, JurijLotman, Jan Vansina, Claude Lévy-Strauss și redefinite nu o dată prin transmutarea lor într-un alt câmp de aplicații, într-un demers de consolidare a propriei teorii despre memoria culturală. Vom discuta, pe parcursul prezentării, numai câteva dintre acestea, bogăția de nuanțe a studiului condus de Assmann făcând aproape inutil efortul de clasificare și rezumare a ideilor sale. Așa cum sugerează posibilitățile de abordare a domeniului enunțate în Introducere, memoria culturală este un concept operativ util pentru a descrie "una dintre dimensiunile exterioare ale memoriei umane", o "memorie socială" (concept introdus de Aby Warburg în anii 20 ai secolului trecut) care "transcende mai mult sau mai puțin orizontul sensului moștenit și comunicat în fiecare epocă și depășește domeniul comunicării, la fel cum memoria individuală depășește domeniul conștiinței. Memoria culturală alimentează tradiția și comunicarea, dar nu se epuizează în aceasta. Numai astfel se explică întreruperile, conflictele, inovațiile, restaurările, revoluțiile. Sunt intervenții de dincolo de sensul actualizat într-un anumit moment, recursul la lucruri uitate, reactualizarea unor tradiții, revenirea unor lucruri refulate -dinamismul tipic al culturilor bazate pe scriere [...]" (p. 23). Cu aceasta ultimă observație, ne apropiem de ideea care stă la baza investigației lui Jan Assmann: o dată cu inventarea scrierii, comunicarea interpersonală -esențială în cadrul culturilor orale, bazate pe memorizare și transmitere a conținutului cultural în interiorul unui grup privilegiat -se îmbogățește cu un domeniu exterior, o "memorie externalizată", care îi stochează conținuturile, permițând actualizări ulterioare. Dacă "memoria comunicativă" (în termenii lui Jan Vansina) este limitată, prin convenție istorică, la memoria unei generații, actualizarea ei pe cale orală fiind posibilă, în mod obiectiv, numai atâta vreme cât supraviețuiește ultimul ei martor, memoria culturală "începe" o dată cu reprezentările mediale ale trecutului, în forme codificate simbolic. Așa cum se poate observa, memoria culturală este, înainte de toate, una colectivă (cu termenul lui Maurice Halbwachs): nu este vorba doar de o memorie condiționată social, așa cum caracterizează Halbwachs chiar memoria individuală, ci de un cadru de referință comun unei colectivități, de la familie la grup și chiar mai departe. (O prezentare detaliată a ideilor și a posterității celui care a argumentat, printre primii, caracterul de fenomen social al amintirii individuale, poate fi găsită în subcapitolul Construcția socială a trecutului: Maurice Halbwachs.) Societățile sau culturile -observă Assmann continuându-l pe Halbwachs -au o "memorie voluntară" (sensibil diferită de "memoria involuntară", a inconștientului colectiv teoretizat de Jung), care este construită social prin ritualuri, dansuri, mituri, veșminte, tatuaje, ca și prin intermediul instituțiilor oficiale, precum cronici, arhive, monumente, canoane, religie și școală etc. Amintirile smnificative ale unei societăți nu sunt niciodată spontane și nici predeterminate: trecutul, ca și identitatea colectivă, este un construct care are la bază, simplificator vorbind, două operații complementare: actualizarea și uitarea. Relația dintre memoria culturală și istorie este una care se bazează tocmai pe această natură construită a trecutului: "Memoria culturală se orientează spre puncte fixe din trecut. Trecutul nu se poate conserva ca atare nici în memoria culturală, ci oglindindu-se în figuri simbolice de care se fixează amintirea. [...] Miturile sunt și ele figuri ale amintirii. Deosebirea dintre mit și istorie devine aici irelevantă. Pentru memoria culturală nu există istoria factică, ci istoria
fatcat:kchvtq6gr5hpxnwg3zoixly4g4