1. Ion Luca Caragiale despre Stultitiae Laus şi modernitatea media Longevitatea operei lui Ion Luca Caragiale provine din surprinderea principalelor repere ale modernizării societăţii româneşti, într-o operă utilă umanităţii de pretutindeni şi de oricând, pentru a descifra resorturile vieţii democratice orientate de un anumit stadiu al dezvoltării media. Într-o lume în care comunicarea re-creează societatea, Ion Luca Caragiale a înţeles rapid cum scena vieţii româneşti de la sfârşitul veacului

more »

... l XIX-lea devenea şi una a informaţiei, a comunicării prin imagini, în care totul se putea cuantifica şi se putea transmite prin alte mijloace decât până atunci. Într-o Scrisoare către Emil D. Fagure, datată 19 septembrie 1909, autorul mărturisea că notaţiile sale vor fi valabile şi vor trebui repetate încă multă vreme până când lumea românească să le înţeleagă şi să le aplice cu adevărat: Să nu te miri că se potrivesc cuvintele înţeleptului de acu o sută treizeci de ani cu starea de azi a artei la noi... Miră-te mai bine că şi peste alţi o sută treizeci de ani, vor fi mulţi, foarte mulţi "epitropi şi ctitori ai intelectualităţii române" cărora vor trebui spuse aceleaşi adevăruri-şi... tot degeaba spuse (Caragiale 2000 III: 774). În acest context nu trebuie să surprindă că legătura dintre tendinţa de modernizare mediatică şi Prostia în viaţa noastră publică e una dintre temele de meditaţie pe care autorul Scrisorii pierdute le propunea în 1885 societăţii româneşti. Ion Luca Caragiale a avut privilegiul de a se forma şi de a trăi într-o vreme a metamorfozelor sociale din lumea românească, în care presa scrisă inundase pur şi simplu realitatea şi în care jurnalistul, mai mult sau mai puţin cultivat, devenise un filtru, nu suficient de rafinat, al cunoaşterii şi al distribuţiei informaţiei. Activitatea mediatică realizată prin intermediul presei scrise în limba naţională apăruse destul de târziu în istoria românească, iar cel de al XIX-lea veac era tocmai momentul în care publicistica naţională înflorise şi oferea un spectacol demn de atenţia literaturii şi a literatului dornic să îl consemneze. Spre deosebire de alte ţări europene, unde apariţia primelor cotidiene fusese realizată în secolul al XVII-lea (spre exemplu