Prin publicarea celor două volume consacrate Sintaxei latine, Frieda Edelstein, Carmen Fenechiu și Dana LaCourse Munteanu aduc în atenția publicului larg un domeniu care pe nedrept pierde teren, filologia clasică, și o disciplină lingvistică a acestuia, sintaxa, fără de care studiul sintaxei limbii române nu ar fi complet. Avînd ca punct de pornire în demersul analitic și interpretativ "utilizarea distincției saussuriene signifiant, signifié la nivelul sintaxei latine (i.e. diferențierea formei

more »

... de conținut în analiza relației sintactice), cît și intenția de a prezenta materialul sintactic cît mai sistematic, prin căutarea și identificarea unor criterii unitare, care să fie consecvent aplicate în analiză" (p. 13), volumele aici prezentate, concepute ca instrumente de lucru, sînt destinate atît "studenților avansați, dar și profesorilor" cu scopul de a le pune la dispoziție "o lucrare clară și concisă dedicată sintaxei limbii latine" (p. 13). Primul volum, consacrat sintaxei cazurilor, debutează cu o clarificare teoretică fundamentală înțelegerii obiectului de studiu al sintaxei, și anume relația sintactică. Concepută ca o legătură "între doi termeni ce formează un binom sau o structură binară" (p. 17), relația sintactică de coordonare sau de subordonare este esențială în interpretarea sintactică a faptelor de limbă, întrucît implică "două aspecte: conținut, care are în vedere natura legăturii stabilite (în cazul coordonării) sau funcția (=F) (în cazul subordonării) și formă, reprezentată prin mijlocul de expresie, marcă (=M)." (p. 17). După prezentarea modului de realizare a relației de coordonare și de subordonare (p. 17-24), autoarele iau în discuție acordul (p. 25-35), procedînd la taxonomia acestuia în funcție de două criterii: gradul de rigurozitate și extensia, distingînd, după expresia termenului subordonat, următoarea tipologie: acordul gramatical riguros, total; acordul gramatical riguros, parțial sau variația concomitentă; acordul gramatical total, prin atracție și acordul ad sensum. În continuare, atenția lingvistelor se oprește asupra sistemului cazual latinesc. Aplicînd aceeași organizare sistematică în expunere, fiecare caz beneficiază de o informație etimologică succintă urmată de prezentarea structurilor sintagmatice și a funcțiilor generate însoțite de nu puține exemple ce "provin atît din gramaticile de specialitate, cît și din lecturile autoarelor. Poeții și prozatorii latini ale căror opere constituie baza materialului faptic sînt cei îndeosebi studiați în cadrul orelor de latină: pentru perioada arhaică: Plautus și Terentius, pentru perioada republicană: Caesar, Cicero și Sallustius, pentru perioada augustană și imperială: Vergilius, Horatius, Titus Livius și Tacitus. Incursiunile în epocile creștină și medievală vor fi puține și numai atunci cînd sînt absolut necesare pentru înțelegerea evoluției sintactice" (p. 13). Reținem pentru cazul nominativ (p. 37-41) că "din punctul de vedere al conținutului funcțional, el este cazul subiectului, al numelui predicativ și al apoziției" (p. 37), avînd însă atît "statut de ordin 1, cît și de ordin 2 sau 2 1 " 1 (p. 37). Cu statutul de Adresă de corespondență: aldea_maria@yahoo.com. 1 Se cuvine menționat că, în maniera de prezentare a funcțiilor sintactice, lingvistele își raportează analiza la modelul propus de