În evoluţia omenirii, farmacia înseamnă şapte mii de ani de căutări, de acumulări, de punere în valoare a unor produse de origine vegetală, animală sau chimică, înseamnă descifrarea misterelor artei vindecării omului, de la folosirea emipirică a unor leacuri, la imensa cantitate de cunoştinţe înglobate în medicamentele moderne folosite de noi astăzi. Descoperirile continue din domeniul farmaceutic, împreună cu celelalte cunoştinţe puse în slujba calităţii vieţii omului şi animalelor, au condus

more »

... a lungirea vieţii de la un secol la altul. Farmacia este o artă care s-a născut odată cu existenţa omului şi a animalelor. Câinele care consumă ierburi laxative sau pasărea ibis care îşi realizează clisme dau impresia că ar practica terapia, dar, în fond, este vorba de reacţii instinctive de apărare a organismului. Existenţa omului a dus la apariţia, chiar şi în epoca primitivă-considerată barbară şi incultă, a unor forme de civilizaţie în care s-a manifestat interes pentru farmacie. Platon susţinea că vrăjile ajută la vindecarea pacientului. Cu siguranţă însă, vrăjitorii şi tămăduitorii foloseau procedee terapeutice secrete, ce le erau transmise oral de maeştrii lor, după îndelungi experimentări. Este cert însă că aceştia erau la curent cu produse vomitive, purgative, diuretice, vermifuge şi leacuri împotriva diferitelor tipuri de enterite. Privită retrospectiv acum, la începutul mileniului III, putem spune că farmacia a progresat cu greu, dar mereu cu succes, în combaterea unor epidemii şi boli, contribuind, dacă nu întotdeauna la îndepărtarea totală a suferinţei, măcar la diminuarea ei şi la restaurarea stării de sănătate a omului şi animalelor. Istoria medicamentului nu se limitează la consemnarea descoperirii remediilor împotriva diferitelor boli şi nu se reduce nici la istoria medicinii. Ea reprezintă istoria acumulării observaţiilor, studiilor şi descoperirilor privind modul organismului de a reacţiona de-a lungul drumului de la întâiul moment al naşterii, până la ultima clipă de viaţă, în lupta sa continuă pentru adaptarea la mediul înconjurător. Sacrificiile făcute de predecesorii noştri pe mesele de laborator în perioada civilizaţiei "marilor imperii"-greci, romani, arabi, chinezi şi alţii-şi de cei care au urmat până la mijlocul secolului al XIX-lea, când farmacistul îşi prepara singur leacurile, au contribuit din plin la progresul ştiinţelor farmaceutice în raport cu stadiul civilizaţiei în care se afla omenirea. Dezvoltarea şi evoluţia tehnologică a ştiinţelor naturale şi a chimiei, precum şi structurile sociale şi economice în continuă schimbare ale epocii, au condus la transformarea micilor farmacii în întreprinderi de producţie industrială a medicamentelor, acestea devenind ulterior societăţi multinaţionale. Unele întreprinderi farmaceutice îşi au originea în companii producătoare de vopseluri, mulţi coloranţi organici şi medicamente de sinteză având structuri chimice asemănătoare. Fabricile de medicamente nu aveau drept scop doar obţinerea substanţelor de bază, ci şi a produselor farmaceutice finite, folosite în scopuri terapeutice. Ca urmare, noile procese de producţie au transferat funcţia primară a farmacistului tradiţional-prepararea medicamentelor-fabricilor, evident mai eficiente. Cererea tot mai mare de medicamente a unei populaţii cu un ritm rapid de creştere nu mai putea fi satisfăcută prin fabricarea convenţională în mici ateliere, ci se impunea necesitatea producţiei pe scară largă în fabrici de medicamente. Istoria tehnologiei farmaceutice este o călătorie în timp, de la empirism la epoca modernă, sedimentată, descifrată, îmbogăţită în fiecare etapă a civilizaţiei, de la noaptea timpurilor primitive, când omul preistoric-asiro-babilonian, egiptean, arab, chinez, indian-întâmplător sau conştient, încerca să folosească lumea înconjurătoare (plante, animale, pământ) în folosul său, la epoca civilizaţiei industriale. De la leacurile empirice, medicamentul a devenit substanţă şi preparat farmaceutic