ROLUL EULUI ÎN PROCESUL DE MANIFESTARE ŞI DEZVOLTARE A RESURSELOR PSIHICE PRIN PSIHOTERAPIA ORIENTATĂ DIALOGIC

Aurelia Bulgac
unpublished
În acest articol sunt descrise perspectivele moderne asupra Eului, cu referire, în mod special, la abordarea dialogului deschis, la ideea de polifonie a conştiinţei şi a naturii psihicului şi abordarea dialogului orientat spiritual, modelul Eului Tangibil şi al Eului Spiritual. Din cele relatate în articol se poate constata necesitatea dezvoltării unor noi metode de cercetare în psihologie şi, de asemenea, necesitatea dezvoltării şi creării de intervenţii noi în psihoterapie. Cuvinte-cheie:
more » ... rse psihice, personalitate, model dialogic. THE ROLE OF SELF IN THE PROCESS OF PSYCHICAL RESOURCES MANIFESTATION AND DEVELOPMENT THROUGH DIALOGICALLY ORIENTED THERAPY In this article we present modern perspectives on the Self with special reference to the open dialog approach, the idea of polyphony of consciousness and the nature of the psychics well as the view of spiritual oriented dialog, Tangible Self and Spiritual Self model. The article shows the need for development of new methods in psychological research as well as creation and development of new interventions in psychotherapy. Introducere Până în acest moment, pentru psihologie, Eul, ca parte componentă importantă a personalităţii, reprezintă o concepţie, o imagine a omului despre sine (Eul-real, Eul-social, Eul-ideal, Eul-nedorit, indezirabil, Eul-spiritual etc.), fiind considerat o "teorie" a omului despre el însuşi. În conceptul Eu sunt conţinute cunoştinţele dobândite pe parcursul dezvoltării istorice, fiind un sistem de "montări" şi automatisme (установки, Uznadze, 1941, 1950) referitoare la persoana proprie. Adesea, conceptului Eu i se atribuie acea parte activ-creativă a psihicului omului care are funcţia de reglare, control şi integrare, sinteză a activităţii personalităţii omului la diferite niveluri ale existentei lui (conştient, inconştient, social, personal, spiritual etc.). Pentru unii autori, Eul este "nucleul personalităţii", cel care are rolul de integrator al multiplelor "faţete ale personalităţii". Aceste ansambluri de idei, păreri, concepte şi teorii cu privire la sine şi, implicit, la Eu au dus discuţiile şi demersul cercetărilor ştiinţifice în psihologie spre o direcţie mult prea abstractă şi, în acest mod, s-a ajuns la a se pierde esenţa "omenescului" din om. Omul nu mai este o Persoană, ci o "idee" abstractă, fără viaţă. În continuare, sunt aduse în prim-plan două perspective noi, importante, şi anume: abordarea dialogică şi perspectiva posibilului din om. Perspective moderne asupra Eului Perspectiva dialogică Abordarea dialogică este nouă doar din perspectiva studierii ei în cadrul psihologiei. Pe când, de exemplu, în alte domenii, cum ar fi cel teologic sau lingvistic [1], ea este demult prezentă. Pentru început, se constată că abordarea dialogică a psihicului şi a personalităţii devine posibilă în psiho-logie şi captează atenţia cercetătorilor pe la sfârşitul anilor '80-începutul anului '90, iar pe parcursul ultimi-lor ani a devenit punct de interes pentru tot mai mulţi cercetători [2-5]. Modelul dialogic oferă o viziune şi o concepţie asupra Eului foarte originală, transdisciplinară şi complexă. Aceasta abordare îşi are originea în concepţia filosofică a lingvistului rus M.M. Bahtin (1929). Analizând natura şi esenţa conştiinţei de sine a eroilor lui Dostoievski, Bahtin constată că natura conştiinţei de sine este una dialogică, polifonică, "în fiecare moment este orientată spre exterior, se adresează într-un mod tensionat spre sine însuşi, spre altul, spre un al treilea" [6 p.433]. Bahtin observa că omul este un subiect aflat într-o
fatcat:4uj4z3ie5nfonnulm7vcaxaw3q