Interjecția în texte vechi românești

Margareta Manu Magda
2017 Diacronia  
Despre articol Istoric: Primit 1 iunie 2017 Acceptat 6 iulie 2017 Publicat 30 septembrie 2017 Cuvinte-cheie: interjecție expansiune diacronică derivare semantică româna veche româna modernă pragmatizare Rezumat Lucrarea încearcă să identifice problemele speciale puse de studiul interjecției în limba română veche (pe baza examinării unui corpus de texte aparținînd perioadei 1600-1780, raportate la texte din româna modernă). Am urmărit în ce mod anumite formațiuni interjecționale au dobîndit,
more » ... le au dobîndit, prin expansiune diacronică, noi valori gramaticale, semantice și pragmatice. Structura lucrării este următoarea: secțiunea introductivă ( §1) prezintă pe scurt poziția autoarei privind statutul ocupat de categoria interjecției la nivel morfosintactic, semantic și pragmatic ( §1.1) și privind relația dintre diverse structuri lingvistice și procesul lor de gramaticalizare / pragmatizare ( §1.2); §2 se referă la traseele specifice urmate de evoluția diverselor categorii de interjecții analizate, de la româna veche spre româna modernă: prezentativele adecă, iată, ni ( §2.1), hortativele haide, ni ( §2.2), conativele bre, măi ( §2.3), conectorii cu funcție de semnale demarcative adevăr, amin ( §2.4); §3 are ca obiectiv descrierea unei specii de derivație delocutivă, ilustrată, în limba română, de variantele semantice lexicalizate ale interjecției secundare Doamne!; studiul se încheie cu cîteva concluzii referitoare la rezultatele cercetării ( §4). Preliminarii 1.1. Autorii care s-au ocupat în ultimii ani de studiul interjecției sînt de comun acord cu faptul că aceasta are o importantă funcție în comunicare și că semnificațiile și funcțiile ei diferă de la o limbă la alta 1 . Astfel, limba română dispune de un inventar extins de formațiuni interjecționale, înregistrat și descris în lucrări de profil. Pentru româna modernă, dispunem de o bogată bibliografie a problemei 2 . Pentru româna veche, descrierea construcțiilor interjecționale acoperă o bibliografie mai restrînsă 3 . 1.2. În studiul de față, vom urmări traseele specifice parcurse de anumite interjecții cu valori prototipice din româna veche în evoluția lor spre româna modernă. Am selecționat pentru analiză cîteva dintre cele mai reprezentative formațiuni interjecționale din categoria prezentativelor (adecă, iată și ni), a hortativelor (haide și ni), a adresativelor (bre, măi), a conectorilor cu funcție de semnale demarcative (adevăr, amin), și a emotivelor (interjecția secundară Doamne!). Vom încerca să prezentăm în ce mod unele dintre aceste elemente lexicale, în condițiile anumitor constrîngeri morfosintactice și pragmatice contextuale, își modifică în timp forma, sensul și/sau funcția (unele interjecții se gramaticalizează / pragmatizează, consolidîndu-și noul statut: "grammatical material become more grammatical", Traugott, 1995, p. 15).
doi:10.17684/i6a93ro fatcat:xdwi6sgjzrevlohfpv7gljb4ga