Dovada paleontologică în favoarea transmiterii trăsăturilor dobîndite

Henry Fairfield Osborn
2019 Diacronia  
Ca o contribuție la discuția de față asupra moștenirii trăsăturilor dobîndite, prezint un rezumat al opiniilor răspîndite printre naturaliștii americani ai așanumitei școli neo-lamarckiste, dorind cu deosebire să îndrept atenția către caracterul probatoriu al acestor opinii. Această dovadă este de ordin diferit de cea discutată în Eseurile lui Weismann asupra eredității, și cu toate că nu se poate spune că demonstrează în mod concludent adevărul principiului lamarckist, în mod sigur nu acceptă
more » ... ici o altă interpretare din prezent, și își oferă sprijinul observației directe al unora dintre cele mai mari dificultăți teoretice privitoare la principiul selecției pure. 1. Am în vedere selecția naturală ca pe un principiu universal, care explică "supraviețuirea celor mai adaptați" indivizi și grupuri naturale, și pe ca singura explicație care poate fi dată cu privire la originea unei clase de trăsături adaptative folositoare. Adaug la acesta principiul lamarckian ca explicînd "originea celui mai adaptat" în măsura în care adaptarea include acele variații de rasă care corespund modificărilor de la nivelul individului, decurgînd din reacțiile interne la influențele mediului. În mod firesc, există o diversitate de opinii cu privire la aria de operativitate a acestor principii, ele neintrînd în conflict. 2. Dacă ambele principii acționează asupra originii celui mai adaptat, la nivelul fiecărui individ ar trebui să găsim două clase de variații, ambele referitoare la noile trăsături și la modificările celor vechi: în primul rînd, variațiile întîmplătoare, sau cele pe care, împreună cu Darwin și cu Weismann, le atribui amestecului celor două ramuri ereditare diferite. Acestea pot fi sau nu folositoare; dacă sînt folositoare, păstrarea lor depinde în întregime de selecție. În al doilea rînd, variațiile care, în stadiile incipiente, urmează o anumită direcție către adaptare. La început, acestea nu sînt utile; astfel, pe măsură ce se adună, ele favorizează individul, păstrarea lor nefiind dependentă în mod direct de selecție. Pe acestea le atribui principiului lamarckist. Scopul meu actual este de a arăta că variațiile din cea de-a doua clasă sînt de o amploare și importanță nebănuită anterior recentelor noastre descoperiri paleontologice, și că singura lor explicație adecvată o oferă principiul lamarckist. 3. Teoria generală cu privire la apariția și transmiterea variațiilor din cea de-a doua clasă poate fi enunțată pe bazele oferite de datele paleontologieievoluția scheletului și a dinților. În viața individului, adaptarea crește datorită schimbărilor metatrofice locale și generale, de necesitate corelată, care se instalează cel mai ușor în regiunile cu cea mai imperfectă adaptare, de vreme ce aici reacțiile sînt cele mai mari. Curentul principal al variației nu este determinat de transmiterea tuturor modificărilor adaptative în sine, cum a presupus Lamarck, ci de dispoziția către atrofia sau hipertrofia adaptativă, din anumite puncte. Variațiile care apar astfel se acumulează prin selecția indivizilor în care ele sînt cele mai marcate și prin extincția grupurilor naturale inadaptabile. În măsura în care afectează aceste variații, selecția nu se referă la o singură trăsătură, ci la un ansamblu de trăsături. Dovada privește o trăsătură directă sau indirectă. Dovada directă apare în urma observării efective a seriilor paleontologice complete, originea structurilor adaptative conformîndu-se cu strictețe șirurilor de întrebuințare și neîntrebuințare. Dovada indirectă este că selecția naturală prin hazardul variației nu este sprijinită prin observații și nu este adecvată pentru a explica fenomenele de variație din cea de-a doua clasă. 4. Mai întîi, o voi examina pe scurt pe cea dintîi. Aspectul distinct al dovezii paleontologice este că acoperă întreaga genealogie a variațiilor, apariția structurilor folositoare începînd nu doar cu condiția lor minoră, aparent folositoare, ci din perioada de dinaintea apariției lor. Dinții mamiferelor ne procură cel mai direct serviciu, în comparație cu picioarele, † Articol prezentat la British Association
doi:10.17684/i9a140ro fatcat:je6rqsib5vfk7awf3hzeyjdegu